octombrie-noiembrie Noaptea a trecut în viteză. Mici pete de lumină se jucau acum pe podea. Afară, copacii își unduiau ușor crengile dezbrăcate de păsări și se aplecau încet spre pământ. O toamnă arămie invadase orașul. Covoare de frunze roșii împachetau străzile și vântul se ascundea la fiecare colț de clădire. În casă pătrundeau firicele anemice de aer rece pe la geamul uitat întredeschis de aseară. Pe birou - aproape imperceptibil - se auzea ticăitul unui ceas deșteptător care indica ora 10. Paţaikin s-a gândit că ar fi mai bine să nu o trezească imediat pe Totolina care dormea fără zgomot. În bucătărie era rece. Nikolai a pregătit un ceai cu bucăţi de măr copt şi scorţişoară, peste care a turnat o picătură de whiskey şi două cubuleţe de zahăr brun. S-a întors repede în cameră; Totolina se dezvelise în somn şi acum dormea ghemuită într-un colț al patului. I-a aşezat pilota uşor până peste piept şi atunci (ca la un semnal) picioarele ei s-au întins spre capătul patului fă
octombrie-noiembrie Câteva zile mai târziu, doamna T se simţea mai bine. Când Paţaikin a trebuit să urce iar pe scenă, Totolina i-a zâmbit cuminte din foaier. După ce aplauzele s-au cuminţit, amândoi au traversat oraşul lipiţi ca o păstaie. Paţaikin fuma încet, iar Totolina era îngropată în haina lui de toamnă. - Îmi îngheţă creierul! Nikolai a început să râdă. - Îţi este aşa frig? Cel mai alintat copil al universului : - Da… Iar Paţaikin a început din nou să râdă. - Căpcăunule, nu mai râde! - Păi cum să spui că-ţi îngheaţă creierul? - Dacă aşa simt!? - Lasă că te încălzim acasă. (Şi-a strâns-o şi mai tare în braţe.) S-au grăbit să urce într-un taxi. Pentru prima oară Totolina avea să înnopteze acasă la Nikolai. (...) Paţaikin stătea acum ghemuit în cadă; agita duşul în stânga şi-n dreapta. Totolina, învăluită în ceaţa densă formată din tot aburul evadat din apa fierbinte în care se bălăcea Nikolai, se privea în oglindă. - Mă speli pe spate? - Meriţi? - Păi